Cu cele patru medalii de aur cucerite la Campionatele Europene de juniori, la care se adaugă una de argint, plus cele două de aur de la Campionatele Mondiale, David Popovici a urcat pe prima poziție a clasamentului celor mai premiați sportivi din acest an ai CS Dinamo.
Dar distincțiile probabil nu se vor opri aici pentru că mai sunt două întreceri de calibru.
David are în față alte două competiții importante la care va participa: Europenele de seniori și Mondialul de Tineret. Ambele cu șanse la medalii.
Glumind, unul dintre oficialii CS Dinamo a declarat că pentru David Popovici ar trebui să existe un buget special pentru premiere.
„La câte medalii a luat și va mai lua trebuie să instituim un fond special de premiere. Noi îl așteptăm cu cât mai multe medalii. S-a dovedit că este cu adevărat un fenomen”, a precizat sursa Prosport.
De regulă, David nu are superstiții înainte de a întra în bazin. Totuși, una există. Înainte de a intra în apă, puștiul minune al natației românești obișnuiește să-și dea de patru ori pe corp cu apă. Este semnul că David este gata pregătit pentru o nouă cursă.
David Popovici (România) şi Mary Ambree Moluh (Franţa) au fost desemnaţi cei mai buni sportivi de la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Otopeni, pe baza unui punctaj întocmit pe baza celor mai bune performanţe înregistrate în competiţie.
Popovici a ocupat primul loc cu 951 puncte în acest clasament şi a fost urmat de polonezul Ksawery Masiuk (941) şi de italianul Lorenzo Galossi (897). Campionul român a cucerit cinci medalii, patru de aur, la 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber, ştafetă 4×100 m liber şi un argint la combinata de 4×100 m liber.
Delegaţia României, cu nouă medalii, dintre care cinci de aur şi patru de argint, a încheiat pe locul trei în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de înot de la Otopeni, după ce în ultima zi a obţinut un aur prin David Popovici (100 m liber) şi un argint prin Vlad Stancu (400 m liber).
În clasamentul final, Ungaria a ocupat primul loc cu 14 medalii (6-5-3), urmată de Polonia 16 (5-4-7), România 9 (5-4-0), Franţa 13 (4-6-3), Italia 14 (4-5-5), Turcia 9 (4-2-3), Estonia 3 (3-0-0), Marea Britanie 11 (2-4-5), Ucraina 6 (2-3-1), Bosnia 3 (2-1-0), Belgia 5 (1-2-2), Danemarca 3 (1-2-0), etc. Un număr de 25 de ţări, dintre cele 42 de participante, au obţinut cel puţin o medalie la Otopeni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER